joi, 28 aprilie 2011

Daniela Crăsnaru


Cântec mamei

Pe mâna dreaptă curge ceaţa serii
închipuind adânc tremurătoare
râuri de timp urzit la crucea verii
strivite de prea multă aşteptare.

E o rotire-n larg de arce frânte
adăpostind o vară-n asfinţit.
Sub care cer, sub care unde,
din lucruri partea-ntreagă-a zăbovit?

Amână, toamnă, nunta ta deplină
cât timp se-nclină calma înserare
şi mâinii stângi nu-i dărui ştiutul
inel de ploi adânci şi linişti clare!


miercuri, 27 aprilie 2011

Radu Gyr


Creaţie

Acest stejar a fost o rădăcină
şi rădăcina craniu altădată
şi craniul gându-ntâi lumină
în marmura genunilor sculptată.

Splendoarea fără moarte şi-nviere
a lepădat-o pântecu-unei bezne
şi bezna nu era decât tăcere
cu lanţul veşniciilor la glezne.

Şi-făt din basm sugând năpraznic lapte
din gol inform bău minunea vlagă,
cum nufăru-nfloreşte peste noapte
din mlaştina, cândva, întreagă...


marți, 26 aprilie 2011

Nichita Stănescu


Cântec

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mâinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
până se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dându-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.


 

George Ţărnea


Baladă veche

Pe de-a-ntregul viaţa
mai puţin un gest
nu interesează
ce rămâne-n rest

Trage fiecare
cu săgeata-n frig
tu de ce să tremuri
eu de ce să strig

Cade ascensorul
către cerul plus
după teorema
drumului impus

Către cerul minus
urcă un soldat
cu bocceaua vieţii
care i s-a dat

Nu contează pasul
prăbuşirii-n gol
pentru nemurirea
unui han mongol

Se ascund sub ape
zece-mpărăţii
eu nu ţin cu nimeni
tu cu cine ţii

Porumbelul vinde
ramura din plisc
pentru procurarea
unui strop de risc

Refuzăm sentinţa
păcii din statui
câtă vreme-n lume
sunt gropari destui

Nu contează preţul
fiecărui gând
mai găsim soluţii
însă până când

Promenadă calmă
între patru porţi
numărăm cu vii
lumea celor morţi

Regulă comună
protectorul zid
nu interesează
prăbuşirea-n vid


luni, 25 aprilie 2011

Marin Sorescu


Capriciu

În fiecare seară
Strâng de prin vecini
Toate scaunele disponibile
Şi le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive
La poezie,
Dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
Eu mă emoţionez,
Şi timp de câteva ore
Le povestesc
Ce frumos a murit sufletul meu
Peste zi.

Întâlnirile noastre
Sunt de obicei sobre,
Fără entuziasme
De prisos.

În orice caz,
Înseamnă că fiecare
Ne-am făcut datoria,
Şi putem merge
Mai departe.


duminică, 24 aprilie 2011

Zorica Latcu


Lumina

Cu raza, baţi din veci aceeaşi cale,
Cum vii din nesfârşit înspre-nserări,
În umbra noastră faci din nou cărări,
Să Te primim cu svon de osanale.
Te dăruieşti cu rodul toamnei Tale,
Doar celor care plâng în aşteptări,
Aluneci lin, căzând din zări în zări
Spre duhuri care ştiu să fie goale.
Tu treci mereu în neguri nesfârşite,
Să biruieşti amurgul prin Calvar
Şi-n taina frumuseţii negrăite,
Te naşti de sus în foc de raze iar,
Ca să-mplineşti minuni făgăduite,
Lumină Tu, nespus de mare har.


sâmbătă, 23 aprilie 2011

Radu Gyr


Sfântul Gheorghe

Aşa cum Te-a scris iconarul cu mâna stângace
pe paloşa Ta se face
sânge, jeratec, bulboană...

Zâmbind, biruieşti în icoană.

Zodii mari Te împung, ca berbecii, în piept.
Cu umărul drept
sprijini albastre furtuni.
Chipul Tău vine din rouă, din stânci, din goruni,
din răsărituri şi din izvoare.

Frunte de grindină, obraji de vâltoare.

Curcubeiele Îţi dau, vâjâind, târcoale,
amiezele de aramă se culcă, domoale,
ca nişte lupi îmblânziţi la picioarele Tale.

Armăsarul Tău năvăleşte, se frământă, joacă.
- puhoi de munte înspumat pe fund de răstoacă -
şi suliţa Ta de ger carpatin
spintecă cele nouă limbi de pârjol şi venin
şi-nfrânge pucioasa trupului dârz de jivină...

Sfinte, tămâietor ca o grădină,
Sfinte cu pavăză de lună plină,
Sfânt Gheorghe, Sfânt de lumină,
lancea Ta, pe care zâmbeşte sau fulgeră crunt Dumnezeu,
lancea Ta de viscol şi curcubeu,
Dă-o neamului meu !



miercuri, 20 aprilie 2011

Zorica Latcu


Frumuseţe

Şi-mi zise Domnul: Eu sunt frumusețe;
În Mine-i cald sălaș de primăveri;
La Mine zorile sunt fără de seri,
Şi duhul înflorește-n mii de fețe.
Psaltirea negrăitei învieri
Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,
La Mine arde patima-n blândețe
Şi cântă desfătarea din dureri.
Am tainice izvoare de culori,
Am șopot plin de dulce glăsuire.
Şi Eu revărs din veșnice comori,
Peste aleși puteri de plăzmuire,
Şi-i fac să-mi fie asemănători
În duh, prin arzătoarea lor iubire...


marți, 19 aprilie 2011

George Lesnea


Tinereţe

Mi-a mai rămas puţină tinereţe,
Mă desfrunzesc de ani ca o livadă,
Mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,
Şi ochii – tupilaţi lângă baladă.

În mine plopii-şi suie fremătarea,
Ca în adâncul inimii să mâie,
Obrajii mi-i sărută înserarea,
Împrospătând cu stele şi cu grâie.

Cu doina apei curg spre totdeauna,
Cu ciocârlia inima mea zboară.
Privesc cum noaptea ia pe umăr luna
Ca pe un pui ucis, de căprioară.

Ades simt ghioceii duioşiei
Că-mi înfloresc din piept şi din privire,
Când bălţile-s ferestrele câmpiei,
Prin care văd departe,-n amintire.

Trecutul meu e-n ceaţa din dumbravă,
În frunze viitorul meu suspină.
Un nour poartă lebăda-i bolnavă,
Scăpând din plisc grăunţe de lumină.

Pare-un surâs al soarelui pământul.
Aleargă cerul după rândunele.
Stau frunte-n frunte ca apusul.
Vântul se plimbă printre gândurile mele.

Ca o icoană-ncepe să s-afume
Făptura mea de stinse curcubeie.
Zădarnic însă locul meu în lume
Vrea salcia pletoasă să mi-l ieie.


luni, 18 aprilie 2011

Nina Cassian


Durerea

O, cum mai țipau,
O, cum mai boceau
păsările-n noapte,
cu ochii deschiși,
și-n întreg orașul,
pe acoperiș,
păsările mării
clămpăneau din ciocuri.
Ce râs, ce dezmăț!
Recile batjocuri
mă căutau pe mine
prin singurătăți.
O, cum hohoteau,
stranii citadine,
păsările-n noapte.
Asta e durerea,
Îmi spuneam, veghind.
Așa-i când te doare.
Ce asurzitoare
aripi de argint,
glasuri, ciocuri, gheare,
lungi cuțite-n noapte,
pliscuri lângă geam...
...și erai departe,
și nu ne iubeam.


duminică, 17 aprilie 2011

Daniela Crăsnaru


Lumină de aprilie

La capăt de ramuri, mugurii - candele verzi
Fum spală văzduhul de seară.
Stai nemişcat, cu ochii închişi să nu vezi
lumina filtrată prin ceară.

Din rădăcini suie ape rotite
prelung, ca un plâns de femeie.
Presimt coaja caldă fără s-ating
locul care scânteie.

Urcă pământul spre cer, dureros,
Ca de-un sânge prea greu ramul se înclină
Vuietu-acela, auzi-l, ucide,
tâmpla de-apropii de rădăcină.

Cum creşte, cum creşte ziua din ramuri.
Acoperă-ţi ochii ca să nu doară
năvala florii, străluminate,
şi aerul pur de afară !


vineri, 15 aprilie 2011

Mihail Buricea


Flori

tuturor celor care poartă nume de flori

Flori gingaşe de cireşi
de vişini şi de măceşi
flori de crini şi flori de mac
flori dalbe de liliac

flori de tei şi de salcâm
flori de fag şi flori de ulm
flori de nuferi şi lalele
de gutui şi albăstrele

flori de prun şi flori de măr
flori de plop şi flori de păr
flori aprinse de bujor
de visare şi de dor

flori de rug înmiresmate
pentru fete deocheate
flori de nuferi plutitoare
scăldate-n raze de soare

flori de maci şi albăstrele
de paltin şi micşunele
flori de crini prinse-n buchete
pentru fetele cochete

flori de frasini inedite
pentru mândre ispitite
flori de maci însângerate
pentru doamne măritate

flori dalbe de lămâiţe
pentru tinere domniţe
flori albastre de cicoare
pentru scumpe domnişoare

voi sunteţi cununa lumii
descompunerea luminii
în frumoasele palete
cu visări adiacente

voi sunteţi picturi concrete
pentru unduiri de fete
voi sunteţi speranţa vie
în albastra veşnicie

sunteţi versurile mele
izvorâte dintre stele
sunteţi o minune certă
plăsmuită pe planetă


Dominic Stanca


Destrămări

Mai cunoşti potecile pe care
învechiţii arbori se desfoaie?
Noi am înţeles dezamăgirea
zilelor cu ciucuri grei de ploaie.

Azi se-ntorc cu aripile ude
cocostârcii primăverii moi.
Glasul toamnei din adânc se-aude
sub strivite, sub strivite foi.

Tu cunoşti cărările pe care
se desfoaie arbori peste sărutări.
Tot ce-a fost pe vremuri desfătare
desfirări acuma...desfirări.


 

joi, 14 aprilie 2011

Gavril Derjavin


Vara

Cununi de roze roşii primăvara
A prins în părul arzătoarei veri.
În crânguri, teii scapără ca para
Clintiţi de adieri.

Ciorchinii galbeni, cu mireasmă-aleasă
Îmbie-n vii pe mândrele din sat.
Foşneşte lanul retezat de coasă,
Ca valul zbuciumat.

Par apele, în razele amiezii,
Fluide lunecări de aur rar.
Iar oile şi vitele cirezii
Alerargă sub umbrar.

Vulturii iuţi şi negrii corbi îşi lasă
Aripa-n jos: coboară din tării.
Belşugul soarbe seva răcoroasă -
Izvor de bucurii.


miercuri, 13 aprilie 2011

Aleksandr Blok


Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin

Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin,
Mistuit de privelişti şi dor.
Înverzesc şi spre tine-mi înclin
Ramul meu de arţar, foşnitor.
Când în vânt mă-nfior legănat,
Rugăciuni îţi şoptesc, ca să vii.
Pe obrazu-mi spre cer înălţat
Lacrimi mici şiroiesc bucurii.
Te aştept sub umbrarul meu des.
Iar tu vii şi tristeţii mă smulgi
Şi eu verde podoabă-ţi veghez
Gândul bun şi visările dulci.
Îţi şoptesc visul meu de arţar
Şi îţi cânt din lăute de foi
Până când stele-n boltă răsar...
Numai tu. Numai eu. Numai noi.


Dominic Stanca


Într-o zi

Într-o zi am ieşit pe câmp
să-mi regăsesc amintirea
Tu erai acolo: o fragedă nalbă.

Într-o zi am intrat în crâng
să-mi întâlnesc tinereţea.
Tu erai acolo: o salcie albă.

Într-o zi am rămas pe colină
să-mi aştept veşnicia.
Tu erai acolo: tăcerea, pământul
eu eram acolo: vântul, cuvântul.


George Ţărnea


Despre mare

Ochi peste ochi
ploaie peste ploaie
adâncime peste adâncime
cer peste cer

Sufletul mării
şlefuieşte pe îndelete
somnul statuilor
aşternând de-o parte şi de alta
purificatul nisip
din care se clădesc
efemere poeme de dragoste


Magda Isanos


Crâng

În crângul plin de-a primãverii udã
podoabã verde şi luminã crudã,
m-am dus sã vãd şopârle şi gândaci
şi sã vorbesc cu tinerii copaci.

Lira mi-am prins-o-n ramul înflorit
al mãcieşului ce-am întâlnit.
Bondari de aur s-au suit pe strune
şi paseri începurã sã s-adune.

Hulubi sãlbateci se roteau pe sus.
"Surorile mele, le-am spus,
nu vã temeţi, nu-i laţ, nici căpcanã;
e-o scorniturã-omeneascã şi vanã..."

Atunci pitulicile se bucurarã.
"Vrei sã-ti cântãm eterna primãvarã?"
"Vreau, paseri bune,
care n-aveti braţe, nici strune."


marți, 12 aprilie 2011

Magda Isanos


Dragostea mea

Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea
şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
şi totuşi câte-ntr-însa s-oglindesc...

Nu meriţi iarăşi clipele de-acum
şi gândurile bune câte ţi le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
şi după ce - milos - i-a sărutat
leprosului, pe uliţă, picioarele...


 

luni, 11 aprilie 2011

Valeriu DG Barbu


Păsări

Scrisorile-s ca ziua...când noaptea-i gândul ars
în dorul care nu-nţelege ceas
îţi scriu ştiind că nu vei pricepe
vei da, ca gest amabil, foc
la toate câte le-am crezut noroc
dorinţe, aşteptări şi visuri diluate
iluzia că eşti, măcar aşa, atât de-aproape

scrisorile au fost
- vei spune minutului de plâns -
un chiot mut şi fără rost
a celui care-n braţe nu te-a strâns...

scrisorile-s fiinţe, sunt păsări hărăzite
doar unui singur zbor
sfârşesc povară sertarele ticsite...
Dar ce cuvinte-sâmburi care nu mor
ascund...
o ştie numai mâna care le-a scris
sperând...


duminică, 10 aprilie 2011

Bulat Okudjava


Primăvara

Ca-n tablou cer curat albăstreşte.
Zori de mai. Soare. Linişte grea.
Cărăbuşul pe-o creangă zâmbeşte
parcă azi ziua lui s-ar serba.

Oboseala a prins să se-aştearnă
şi-atât viscol pe toţi i-a mâhnit.
Orişicât aţi cânta pentru iarnă,
n-are rost s-o lungiţi infinit.

Om cu om nu se văd din zăpadă;
noaptea parcă-nchisoare ar fi;
tot ce e, e albit dintr-o dată
şi de ce - nici zăpada n-ar şti.

Orice om rătăcit în omături,
orb şi mut fără voie-i destul.
La o parte cu iarna, în lături,
că de toanele ei sunt sătul.

Slavă Domnului, tufe, dumbravă,
se vor umple de cântece iar.
Şi deşi primăvara nu-i gravă,
respiratul e strict necesar!

Doar în mai se desfată natura,
fiare-n codru, stea-n cerul curat;
şi răzbate din toată făptura
acel "ah!" îndelung revărsat.


George Ţărnea


Flux intim

S-a scurs atâta iarnă iubito şi mă doare
Fântâna împietrită sub delicatul frig
Dar întorcând o brumă de suflet spre candoare
Mai cred în taina ierbii şi numele ţi-l strig.

Răsar din nou cocorii pe tencuiala crudă
Şi necuprins de largă a zărilor de dor
Când sub mirajul ploii începe să se-audă
Prin lujerul fântânii...bătaia altui zbor.


Elena Farago


Trecea un om pe drum...

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.


sâmbătă, 9 aprilie 2011

Magda Isanos


Echinox

Acum cea mai înaltă zi
a echinoxului se trezi.
Aur era şi miere-n toate cele;
pe fundul florilor grele
adormeau bondarii, albinile,
arborii îşi uitau rădăcinile,
clătinându-se-n ceru-nsorit
şi-n apele c-un suflet liniştit.

Nu se ridica dimineaţa din văi
ceaţa primăverii dintâi.
Lumina biruise-n mii de feluri;
în spic, în maci şi-n bobul de nectar
erau atinse minunate ţeluri,
şi umbra nu cădea pe minutar.

Câteodată, paseri obosite
de-o lungă zi
adormeau printre frunze-aurite.
Puteam auzi
clopote de la mari depărtări...
Albastre flori şi proaspete mirări
nu mai creşteau în lume nicăieri.

În lac, fugeau undele circulare,
zburau păpădii uşoare -
şi totul cunoştea acuma cea
mai naltă culme pân-a nu cădea
spre toamnă şi amurgire...

S-alegeau seminţele sub coaja subţire
şi încă verde-a fructelor. Apoi
despletitele ploi
străbăteau ţinutul dansând
în sunetul tobelor şi ţimbalelor;
era vremea taclalelor
lângă vetrele bine-aburind...


vineri, 8 aprilie 2011

Constanţa Buzea


O limită...

M-adaug la trupul tău, Vineri,
Şi, doamne, ca fiara răspunzi.
Se vindecă ochii mei tineri
Dormind pe genunchii rotunzi.

De ce să descresc în uitare,
Când toţi iau din trupul tău nimb?
Diferă un gest, o culoare,
Instinctele-s unice-n schimb.

Ceva dă semnalul de vals,
Un pas de aproape, departe,
Cândva, dansul inimii, fals
Mă pierde în patima-moarte.

Apare un om din uitare
Cu trupul meu neodihnit.
Pe sufletul lui în mişcare
Sunt umbra-i dinspre infinit

Pe când el rămâne în sus,
Ca toate fiinţele, viu.
În timpul lui nededus,
O limită-s de mai târziu.


joi, 7 aprilie 2011

George Ţărnea


Despre frezii

Între multele amintiri
risipite în spaţiul crepuscular
de dincolo de uşa tăcerii
aceste frezii uscate
au puterea magică de a reprima
orice tentativă de prăbuşire

Cât de puţin ne trebuie
să ne declarăm împăcaţi
şi liniştiţi

Cât de puţin ne trebuie
să supravieţuim

Cât de puţin ne trebuie
să putem spune cu multă blândeţe
unul
altuia
noapte bună!



 

miercuri, 6 aprilie 2011

Dominic Stanca


Infinit

Peisaj lunar cu umbre care curg
pe vişinul orelor abstract,
tăcerea noastră albă o conjug
cu infinitul uniform şi vag.

O, despărţiri ascunse, nefireşti,
de-o zi, de-o oră, poate un cuvânt
pe care fără voie îl rosteşti,
cum cerne clipa aură sau vânt!

Şi despărţiri de toate şi de tot,
acelaşi ritm în fiecare gol,
mă-ntorc în urbea umbrei şi nu pot
să nu mă simt sălbatic şi înfrânt...


 

Mircea Ivănescu


perseverenţă

o fiinţă poate să fie prilejul
de a te despărţi de ceva - (şi asta înseamnă
în literatura, cam îndoielnică, doar că
fiecare fiinţă te schimbă - trebuie să te facă un altul
- căci, scrie, dac-ai rămâne mereu acelaşi, ai fi mort,
şi asta să însemne că schimbarea este viaţa. - dar că
nici nu există mişcare, schimbare - şi nu există decât
continuitatea care se numeşte adevăr)
- cum repetai mereu pe vremuri - că numai ceea ce continuă...?
o fiinţă poate să fie, aşadar, prilejul
de a rămâne acelaşi - şi de a rămâne tot neschimbată
fiinţă de-alături, ea însăşi? -
şi asta să însemne într-adevăr moarte? dar moartea
e, doar, forma cea mai dementă - adică cea mai
intensă, şi splendidă - a vieţii...


marți, 5 aprilie 2011

Nichita Stănescu


Semn 1

Plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte
deşertul se umpluse cu lei
şi de plante.
Un tânăr metal transparent
subţire ca lama tăioasă
tăia orizonturi curbate şi lent
despărţea privirea de ochi,
cuvântul de idee,
raza de stea,
pe când plutea o floare de tei
în lăuntrul unei gândiri abstracte.