Creangă
Câtă pădure rabdă timpu-n frunză
Și îl revarsă toamna inutil !
Eu zile lungi de dor străbat spre tine,
Când zilele trec în fiecare clipă
Și pierd în zbor reala-ncărcătură
De gânduri ce se-ntorc și nu se-ntorc.
Aș vrea cuvinte limpezi și supuse,
Dar văd păduri întregi într-un cuvânt
De creanga care larg se zbate.
Atât de încâlcit trec prin pământ,
Amare, rădăcinile. Și totuși
Acolo-s eu, gândind...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu