Şi soarele se scufunda în orizont,
Şi arborii-l priveau îndrăgostiţi,
cu frunzele.
Nici el nu se-ndura să plece şi
poate de-aceea devenea mai mare,
mai prietenos.
Noi doi îi surâdeam şi inimile
noastre
mult mai înalte decat el păreau,
ca nişte fructe clătinate străluceau
deasupra gurii lui deschise,
pofticioase.
Şi tu credeai că zbori, şi eu pluteam,
iar aerul sub paşii noştri se-ntărea.
Astfel urcam, şi-ntâi un ram,
apoi un nor şerpuitor,
şi-apoi o dâră de cometă sură
ne atingeau ding-dang, ding-dang,
asemenea ceasului cel mare
din turla ce se micşora,
o, foarte jos, foarte departe,
până era şi nu era.
Iar noi, cu ochii-ntredeschişi,
lin adormeam, cu tâmpla răzimată
de-o aripă a păsării ce-a fost,
şi parcă n-a fost, niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu