Ţara părinţilor
Părul îmi ajungea până la pământ
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!
Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu