O, cum mai țipau,
O, cum mai boceau
păsările-n noapte,
cu ochii deschiși,
și-n întreg orașul,
pe acoperiș,
păsările mării
clămpăneau din ciocuri.
Ce râs, ce dezmăț!
Recile batjocuri
mă căutau pe mine
prin singurătăți.
O, cum hohoteau,
stranii citadine,
păsările-n noapte.
Asta e durerea,
Îmi spuneam, veghind.
Așa-i când te doare.
Ce asurzitoare
aripi de argint,
glasuri, ciocuri, gheare,
lungi cuțite-n noapte,
pliscuri lângă geam...
...și erai departe,
și nu ne iubeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu