o fiinţă poate să fie prilejul
de a te despărţi de ceva - (şi asta înseamnă
în literatura, cam îndoielnică, doar că
fiecare fiinţă te schimbă - trebuie să te facă un altul
- căci, scrie, dac-ai rămâne mereu acelaşi, ai fi mort,
şi asta să însemne că schimbarea este viaţa. - dar că
nici nu există mişcare, schimbare - şi nu există decât
continuitatea care se numeşte adevăr)
- cum repetai mereu pe vremuri - că numai ceea ce continuă...?
o fiinţă poate să fie, aşadar, prilejul
de a rămâne acelaşi - şi de a rămâne tot neschimbată
fiinţă de-alături, ea însăşi? -
şi asta să însemne într-adevăr moarte? dar moartea
e, doar, forma cea mai dementă - adică cea mai
intensă, şi splendidă - a vieţii...
"Citind cu atenţie poeziile lui Mircea Ivănescu, constatăm că poetul are cu totul alt scop decât să distrugă mirajul poeziei. Intenţia lui este, dimpotrivă, să păstreze acest miraj, în forme care să nu atragă atenţia publicului şi să nu declanşeze hohotele de râs persiflatoare. Asemenea unui precaut colecţionar de tablouri care ar trece prin mulţime ţinând sub braţ o pânză de Rebrandt învelită în ziare, poetul se apără de acţiunea distrugătoare a ironiei dând lirismului lui o expresie anostă, insignifiantă. În privinţa aceasta, a deghizării, iventivitatea lui Mircea Ivănescu este uimitoare. Să observăm, întâi, grafia poemelor. Autorul nu foloseşte aproape niciodată majuscule, adică renunţă tocmai la acele semne ale inaugurării festive care, în poezia tradiţională, aveau un rol important şi care adeseori erau şi tipografiate cu mare artă, ca nişte blazoane pompoase. Cu un efect estetic similar, el construieşte fraze lungi, fără relief, având grijă ca ele să nu înceapă la început de vers şi să nu se sfârşească la sfârşit de vers, adică să nu aibă o arhitectură explicită, impunătoare. Textul devine, drept urmare, o pastă de cuvinte, dar tocmai aşa se dovedeşte a fi mai persuasiv: amorfitatea îl face uşor de absorbit."
RăspundețiȘtergere(Alex. Ştefănescu)