sâmbătă, 9 aprilie 2011

Magda Isanos


Echinox

Acum cea mai înaltă zi
a echinoxului se trezi.
Aur era şi miere-n toate cele;
pe fundul florilor grele
adormeau bondarii, albinile,
arborii îşi uitau rădăcinile,
clătinându-se-n ceru-nsorit
şi-n apele c-un suflet liniştit.

Nu se ridica dimineaţa din văi
ceaţa primăverii dintâi.
Lumina biruise-n mii de feluri;
în spic, în maci şi-n bobul de nectar
erau atinse minunate ţeluri,
şi umbra nu cădea pe minutar.

Câteodată, paseri obosite
de-o lungă zi
adormeau printre frunze-aurite.
Puteam auzi
clopote de la mari depărtări...
Albastre flori şi proaspete mirări
nu mai creşteau în lume nicăieri.

În lac, fugeau undele circulare,
zburau păpădii uşoare -
şi totul cunoştea acuma cea
mai naltă culme pân-a nu cădea
spre toamnă şi amurgire...

S-alegeau seminţele sub coaja subţire
şi încă verde-a fructelor. Apoi
despletitele ploi
străbăteau ţinutul dansând
în sunetul tobelor şi ţimbalelor;
era vremea taclalelor
lângă vetrele bine-aburind...


Un comentariu:

  1. "Opera restrânsă a Magdei Isanos, publicată în cea mai mare parte postum - de unde se explică şi acea întârziere a fixării ei în istoria literaturii - nu numai că lasă să se întrevadă poezia generaţiilor de poete care aveau să-i continue strălucitor mesajul, dar afirma, în primul rând, noua poezie. Era poezia femeii luptătoare, a femeii iubite şi a femeii peste care a trecut războiul: femeia mamă şi femeia suferindă. Poezia feminină, în anii mişcărilor pentru noua orânduire, se transforma prin Magda Isanos în poezia baricadei şi a luptei. Nu suprimase nota specifică, temperamentală, de structură, a feminităţii, ci, dimpotrivă, feminitatea înflorea dintr-un alt sol de viaţă. Chiar când durerea era copleşitoare şi când te aşteptai la o poezie tristă şi dezolantă, Magda Isanos avea o bază de susţinere solidă în viaţă şi în om. O concepţie sănătoasă despre natura şi rostul artei îi restructurează temele lirice pe care le abordează. Poeta nu se îngrijeşte şi nu pregăteşte ultimul ceas de despărţire, ci vrea ca, în timpul cât viaţa o încunună, să slujească oamenilor, fiindu-le de folos ca şi bucata de pâine de pe mesele lor:
    "Trebuie să scriu, cu puţine cuvinte,
    de ţarini şi oamenii lor." (Cine va cânta)

    (Marin Bucur)

    Magda Isanos, VERSURI, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964

    RăspundețiȘtergere