O confesiune
pe care mi-o doresc şi de care-mi este foame.
Nici o casă în care am stat
nu m-a ţinut prea mult înlăuntru ei.
Aş vrea să pot să locuiesc
în propriile mele cuvinte,
dar îmi atârnă greoi prin uşile lor
trupul spre regnul animal.
Bucuros aş da câinilor ce este al câinilor
şi arţarilor ce este al arţarilor,
dar urletul câinilor este pentru mine închis,
iar mirosul arţarilor oprit.
Va trebui să mă mut mult mai sus,
va trebui să arunc lestul, -
dar numai gândul că ceea ce este sus
este aidoma cu ceea ce este jos, -
mă tulbură şi mă face să aflu
că orice azvârlire nu are direcţie,
că orice lepădare e statică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu