trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme - îţi aminteşti
mai târziu de ele - aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva - ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine - că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele -
oricine poate să vorbească - nu asta
e principalul - ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme de zăpadă...
" Incompatibil cu pseudo-poezia realismului socialist de la 1950 şi...Mircea Ivănescu nu părea să fie în largul lui nici în aerul literaturii române din anii '60-'70. N-a fost un autor ignorat, însă, destul de mult comentat şi apreciat adesea foarte elogios încă de la primele sale cărţi, criticii influenţi ai perioadei l-au ţinut într-un regim de "marginalitate" faţă de stilurile aflate la "putere" în spaţiul nostru poetic. A fost, apoi, receptat tot mai stereotip în anii '80, prin repetarea aceloraşi câteva caracteristici de scriitură. Fenomenul s-a petrecut în egală măsură cu autori ca Leonid Dimov sau ca prozatorii aşa-numitei "Şcoli de la Târgovişte", adică Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu - cu toţii debutanţi "tardivi" la sfârşitul anilor '60: erau scriitori care ar fi forţat, probabil, ieşirea literaturii române din modernism în anii '50, pe când se aflau la vârsta lansărilor fireşti în literatură, dacă întreaga evoluţie a societăţii româneşti n-ar fi fost blocată de regimul comunist...
RăspundețiȘtergereRevenind la Mircea Ivănescu: el a continuat, aşadar, să fie şi de-a lungul anilor '80 un poet insuficient discutat, prea puţin "clarificat" - într-un cuvânt: un "caz" învăluit într-o aură enigmatică."
(Ioan Bogdan Lefter)
Mircea Ivănescu - "Versuri, poeme, poesii & Altele aceleaşi vechi nouă", Editura Polirom, Iaşi, 2003