duminică, 23 ianuarie 2011

Daniela Crăsnaru


Fals paradox I

Cu cât eşti mai înlăuntrul
fiinţei mele
cu-atât mi-este de tine mai dor
căci tu eşti fără să fii
cum valul în apă, dogoarea
în flacără
cum sigla morţii în miezul
celulelor vii.

Locuită-s de tine, fără scăpare
precum credinciosul
de duhul lui dumnezeu.
Nicio fibră a mea
nu-ţi poate tăgădui existenţa.
Numai spiritul meu.

Fals paradox II

Existenţa ta
imaginată cu migală de mine
vers după vers
se sprijină în planul real
cum piramida indestructibilă
a cuvintelor
pe un derizoriu dreptunghi
de hârtie.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu