Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.
Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.
Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.
Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristeţe, necazuri –
Parcă aşa le zicea.
Lovitura de graţie i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esenţă tare.
Iertaţi-mi expresia,
Dar asta n-a fost viaţă!
De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte
Aşteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu