Pribegi prin ceruri
Erai minunea albă.
Mireasa din povești,
La gât purtai o salbă
De pietre-mpărătești,
Din voal ningeai cu stele,
Pe cap purtai coroană,
Din visele rebele
Croisei o maramă...
Pierduți ca pescărușii
În vuietul furtunii,
Trecut-am pragul ușii
Și-n zodia minciunii.
Sub floarea sângerie,
Ne-a adunat destinul.
Prea beți de bucurie,
Noi nu-i zărisem spinul.
Dar am ajuns furtuna
Și te-am privit de-aproape.
În ochii tăi, minciuna
Abia ascunsă-n pleoape
Și-n lacrima ivită,
Strigându-și dispererea.
Atunci, într-o clipită,
Eu ne-am citit cărarea :
Căzuți ca niște îngeri
Înfrânți și răzvrătiți,
Lipsiți de drept de plângeri,
Căci noi am fost iubiți,
Plecați ca două lanuri
Bătute de stihii,
Săraci ca două neamuri
Lipsite de copii,
Vom rătăci prin ceruri,
Cerșind cu palme-ntinse
Un strop de adevăruri
Din viețile învinse...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu