joi, 8 iulie 2010

Florin Chilian


Un Arici pe-un câmp de maci

Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâșnet
Un arici pe-un câmp de maci
Nebunia zilei latră
Piatră împietrită-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci
Cărțile ferestre-n ziduri pentru toți
Un arici pe-un câmp de maci
Între vise - regăsire
Între taine - amintire
Un arici pe-un câmp de maci
Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci
Între râs și răsărit
A uita și amintit
Un arici pe-un câmp de maci
Între clipă, între frică
Între rugă, intre fugă
Un arici pe-un câmp de maci.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu